Alături de Cristi

Căpitanul FC Ploieşti s-a accidentat marţi seară, în timp ce punea umărul şi piciorul pentru o nouă victorie a echipei sale. S-a accidentat pentru că nu a renunţat să urmărească o minge ce părea pierdută şi care i-ar fi descurajat pe 95% dintre fotbalişti. Practic, a oferit probabil cea mai tristă victorie din scurta istorie a clubului şi i-a făcut pe mulţi coechipieri să se întrebe: oare merită să alergi după toate baloanele? Merită să-ţi rişti sănătatea şi şansele de a bifa alte meciuri şi prime jucând la sacrificiu? Merită să ignori bătăturile, cârceii, sângele care-ţi şiroieşte pe faţă din căpăţâna pusă-n bocancul adversarului? Cred că şi acum, când călcâiul imobilizat îi transmite mesaje sâcâietoare către creier, Cristi răspunde printre dinţii strânşi: MERITĂ! Iar un Rohat, Mihalache sau Cataramă îl aprobă cu tristeţe. Pentru că pe ei îi aşteaptă alte bătălii şi ştiu că poate cel mai devotat camarad va întârzia să apară prin alunecare, de undeva de la mijlocul terenului.
Pentru o perioadă încă nedeterminată, Cristi va sta însă pe bancă. Şi-l va ruga pe Răchită să nu mai iasă atât de des la margine, că nu mai vede de el, dacă prietenii lui se bat aşa cum le-ar fi cerut el din teren. Şi va blestema ghinionul. Şi-l va ruga pe doctorul Miu să-i administreze nişte calmante pentru picior, dar şi pentru braţul stâng, de unde parcă i-a fost smulsă cu tot cu piele şi carne banderola de căpitan...