După ce s-au străduit luni de zile să-l convingă pe Marius Niculae să se întoarcă acasă (să câştigi o negociere la sânge cu scoţienii mi se pare fantastic!), dinamoviştii i-au repatriat şi pe Tamaş şi Mitea. Toţi umflaţi, ambalaţi frumos şi expediaţi peste hotare acum ceva ani, în schimbul unor sume importante, parţial impozitate de statul român şi aproape deloc întoarse în club, sub forma unor investiţii în lot sau infrastructură.
Iată-i acum pe bravii dinamovişti căliţi în lupte pe viaţă şi pe moarte de plictiseală în dueluri cu Bistriţa, Ceahlăul, FC Argeş sau Farul, cum se întorc ei acasă pentru că simt alb-roşu, nu pentru că joacă gri-cenuşiu şi nimeni nu-i mai vrea. Şi se întorc cu cozile pe sus, să pună umărul la câştigarea campionatului, calificarea în Champions League şi încă un transfer afară. Poate ultimul.
Nu contest, toţi trei au destule calităţi, dar nu şi suficiente. Problema e că n-au şi calitatea aia de a trata fotbalul serios şi, mai grav, nici n-au lăsat-o să-i contamineze în anii petrecuţi afară. S-au închis în ei şi-n cluburi. Iar despre Tamaş, lăudat de nea Mitică Dragomir că-i în primii cinci fundaşi din Europa, cred că a vorbit cel mai corect domnul Guy Roux: "Auxerre e prea aproape de Paris". Crede cineva că băieţii ăştia trei o să rupă iar norii, când din Ştefan cel Mare ajungi atât de repede în Bamboo?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu