Când Răchită a spus în presa centrală că şi-ar dori ca FC Ploieşti să adopte strategia CFR-ului, mulţi au reacţionat de parcă antrenorul i-ar fi băgat mâna-n buzunar patronului Niculae. Omul căruia, cred unii, ar trebui să-i spunem numele în şoaptă, la adresa cui ar trebui să avem doar cuvinte de laudă şi recunoştinţă eternă. Observ de ceva vreme că se încearcă inducerea unei senzaţii perverse şi periculoase: că toţi microbiştii care au visat la un nou Petrolul ar trebui să-i pupe picioarele finanţatorului Ioan Niculae, pentru că, fără implicarea acestuia, de proiectul iniţiat în 2007 s-ar fi ales praful.
Ce n-au înţeles oamenii de lângă personajul de „Top 300 Capital” e că ploieştenii n-au vrut un nou Luca. Au vrut acţionari cu mintea şi buzunarele deschise, nişte oameni dornici şi capabili să creeze, organizeze şi conducă un club spre performanţă. Niculae şi Manea au demonstrat că vor şi, mai important, au simţit că trebuie să se implice, într-un moment în care alţii îşi dădeau coate şi susţineau ideea doar la nivel declarativ. Pentru asta, dar şi pentru tot ce au făcut până acum, merită respectul şi aprecierea microbiştilor.
Din păcate, cei doi nu realizează că, aşa cum echipa s-a autodepăşit, clubul n-a fost în stare să facă nici măcar câţiva paşi spre o organizare profesionistă. Că FC Ploieşti a urcat în Liga a doua şi se menţine în cursa pentru Liga întâi aproape exclusiv din entuziasmul care o înconjoară. Şi că în momentul în care vraja se va pierde sau va fi înlocuită de vrăjeală, echipa se va destrăma ca un balon de săpun în nuanţe galben-albastre. Iar în urmă nu vor mai rămâne decât ideea, amintirile şi, mai ales, regretele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Sper sa-si dea seama de asta si Niculae...
bravo..un articol frumos ca toate celelalte...sper sa o tii tot asa...
Trimiteți un comentariu