luni, 27 octombrie 2008

Împotriva adversarilor, dar şi a arbitrilor

Ceahlăul - FC Snagov: 3-0. Are rost să vorbim de arbitraj? Da, cât timp gazdele au deschis scorul prin Cebotaru, deci, din penalti, e cazul să vorbim (în zadar, e adevărat). Ştiţi câte goluri a marcat până acum gogheterul nemţenilor? 7 (şapte)! Asta în caz că mai sunt oameni care se întreabă ce-i aşa special la Ceahlăul, în afară de numele patronului, Ştefan, dar şi de supranumele acestuia - Pinalti.

FC Ploieşti - CS Buftea: 3-1. Alt meci la care, aparent, n-am avea de ce să punem problema arbitrajului, nu? Nu! Pentru că nenea ăla din Câmpia Turzii a venit cu temă şi spune asta unul care nu crede-n teoria conspiraţiei şi nu face afirmaţia asta des. L-am văzut însă câte contraatacuri a oprit, încălcând flagrant legea avantajului. Sigur, în cazul ăsta, nu se dau condamnări şi presimt că omul va scăpa şi de banalele suspendări. Cum ignora ajutorul dat de tuşieri, topoarele date la temelie de oaspeţi, dar mai ales cum a băgat mâna în buzunar după al doilea galben în cazul lui Ciobanu. Corect, atacantul a accentuat căderea în careu, dar între el şi portar a existat contact! Caz în care simularea iese din discuţie, în opinia mea neavizată. Cred că n-a ieşit cum a vrut omul, dar poate sta liniştit, pentru eliminarea lui Ciobanu, îşi merită banii. Indiferent de la cine îi avea promişi...

Un comentariu:

Anonim spunea...

La ce meci te`ai uitat ? Arbitrul ne-a ajutat in dese randuri, orice clinch il dadea pentru noi, lovituri libere din apropierea careului advers etc. Nu mai criticati daca nu aveti habar!