Brandul lui Edi

Edi Alexandru vorbeste de siguranta spectatorilor pe "Ilie Oana", dar in aceeasi conferinta de presa ii provoaca pe suporterii CSM FC Ploiesti. Interesanta atitudine, e clar ca oamenii vor scandal pe stadion, sa poata asocia proiectul "Petrolul e al nostru" cu niste reactii nepotrivite ale unor microbisti zgandariti chiar de ei. Nu ca m-ar surprinde preocuparile celor de la SC FC, era clar ca ei se ocupa cu alte chestii decat fotbalul...

Oricum, sa sustii ca suporterii care striga "Lupii galbeni", brand inregistrat de SC FC Petrolul la OSIM, risca amenzi pentru folosirea unei marci inregistrate, e de-a dreptul penibil.
Edi, da' avem voie sa iesim pe strada si sa strigam "Hai Coca Cola!" sau "Pepsi, du-te, lasa-ne!"?
De fapt, ne dai voie?

Duminica seara, ne judecam in familie

Faza controversata in Poli Iasi-Steaua: Teo Craciunescu pune mingea pe var, pe varul de la 16 m, dupa un duel la cap intre Onut si Pepe Moreno. Putin mai tarziu, in studioul Kanal D, Ion Craciunescu explica scurt ca arbitrul a judecat corect. Din nefericire, sotia lui Onut nu poate intra in direct, pe telefon, sa explice ca nu-i fault, ca asa sare Bogdan, cu cotul in fata, iar singurul Moreno disponibil sa-i ia partea lui Pepe Moreno e Dayro, a carui relatie cu Pepe e doar de prietenie, nu de rudenie. Pacat, ar fi iesit o emisiune interesanta, de vreo 3 ore, numai buna de dat pe OTV...

Vrem Liga I? Sa ne pregatim sa mergem pe Astra!

La sfarsitul amicalului CSM FC Ploiesti - Aversa, Niculae a stat de vorba cu suporterii. Unii l-au jignit pe omul din banii caruia echipa a functionat pana acum. Altii i-au multumit, dar l-au somat sa promita sustinere si-n continuare. Aproape toti l-au atentionat sa nu indrazneasca sa mute echipa pe Astra.
Ingrat statut pentru omul care da bani, dar intotdeauna pretul dragostei a fost exorbitant. Si-a presupus cel putin un moment in care a trebuit sa uiti de orgoliu si mandrie. Iar Niculae, care a mai avut o echipa, n-a simtit pana acum gustul dragostei in fotbal...


Doua intrebari pentru fanii care nu vor in ruptul capului sa mai mearga pe Astra: nu vreti in Liga I sau voi chiar mai credeti ca se va ridica un stadion de Liga I in Ploiesti?

Cum râd şi curcile de vrabia care visează la mălai

Se reia campionatul. Primul meci, după mai bine de trei luni de aşteptare, este Farul Constanţa - Gloria Buzău. Marketing, mânca'! Şi când te gândeşti că ăştia-s oamenii care speră să mărite drepturile de televizare cu vreo 50 de milioane de euro...

Ploieşti, România, azi, în halul ăsta

15.000 de semnături, strânse de voluntari, într-un proiect plecat de la 0, cu 0 bani şi 1.000.000 de speranţe. Pentru prima dată în ultimii ani, o comunitate bine definită articulează clar o dorinţă, o nevoie, o cerere. Exerciţiul de democraţie ajuns pe masa Consiliului Local şi numit „Petrolul e al nostru” i-a descalificat în primul rând pe cei care au încercat să-l rezolve. 14 aleşi, în frunte cu însuşi primarul Calotă, au fost incapabili să le dea oamenilor ce au cerut: o echipă de fotbal care să aparţină şi-n acte oraşului şi care să joace pe stadionul „Ilie Oană”.

Într-o ţară normală, nici unul n-ar mai fi trebuit să aştepte finalul mandatului. În primul rând, pentru că ne fac să credem că sunt mai buni cei cărora nu le pasă şi au alte interese decât cei mulţi. Adică, exact oamenii de care speram să scăpăm vara asta.

Felicitări pentru prima înfrângere!

CSM-ul a pierdut, în sfârşit, un meci în campionat, dar, ştiţi cum se zice, mai bine mai târziu decât niciodată. Simt şi suporterii că au echipă, că băieţii lui Răchită păreau setaţi să obţină victorii pe linie până la alegeri, pardon, până la finalul sezonului, şi asta nu dă bine, cu sau fără cârcotaşii de serviciu la serviciu. Că doar nu-s roboţ(e)i! Sunt şi ei oameni, mai dau câteodată cu stângu-n dreptul şi cu mingea-n peluză, şi asta ne place la fotbalişti, că-s umani şi dau speranţe atât copiilor, c-ar putea juca în locul lor când se fac mari, cât şi nouă, că ne-am putea schimba oricând în vestiarele de la „Ilie Oană” şi coborî în teren, să arătăm lumii că nu-i doar gura de noi.

În plus, după înfrângerea de la Strejnic, prima victorie va avea sigur un alt gust, aşa cum, după următoarea înfrângere, jucătorii vor şti că-n loc să se retragă imediat la vestiare cu privirea-n pământ, se pot duce cu capul sus către galeria care i-a încurajat şi care, după ani de zile de bălăceală în blaturi, reciprocităţi şi vânzări de tot felul, a ajuns să ţină mai mult la un rateu cinstit decât un succes fals. Vedeţi, numai avantaje! Mai că-ţi vine să te întrebi de ce naiba n-a pierdut echipa asta mai devreme, nu?

CSM sau SC FC? Calotă sau Bercea? Ploieşti sau Moreni?

Proiectul „Petrolul e al nostru” se confruntă şi se va confrunta, poate chiar şi după ce noua echipă va juca primul meci oficial în divizia C, cu o mare problemă de credibilitate. Pe numele ei, Emil Calotă. Îmi amintesc cum a debutat primarul în această campanie, fără precedent la nivel naţional, după ani de indiferenţă supărătoare faţă de problemele fotbal şi „Ilie Oană”: „Chiar era nevoie să ieşiţi în stradă, nu ne puteam aşeza la masă, să discutăm?” Acum, anunţă pe post bugete grase şi obiective halucinante, ca promovarea din C în A în numai doi ani. Maxim trei.

O altă problemă, la fel de galben-albastră, e cea a microbiştilor. Ce să alegi, între invectivele lui Bercea, care totuşi s-ar putea uşura în direcţia noastră de şi mai sus, mai exact, din Liga I, şi promisiunile lui Calotă, de la care absolut toţi se aşteaptă să se sucească şi mâine? Oamenii au de făcut o alegere dificilă şi marea dezamăgire a celor cu adevărat implicaţi în aventura începută toamna trecută e că foarte mulţi par că au aterizat în Ploieşti ieri.

Într-o perioadă în care suporterii adevăraţi se luptă pentru culori, nume, stemă şi „Ilie Oană”, iar Dridea sau Moldoveanu se străduiesc să urnească un club care să preia gloria adusă de ei oraşului Ploieşti, foarte mulţi „fani” stau în joc de glezne şi aşteaptă promovarea SC-ului. Şi poate că n-ar fi rău ca evenimentul, amânat ani la rând, cu bună ştiinţă, de patronii echipei, să se întâmple în vară şi CSM-ul să plece la drum cu susţinători mai puţini, dar adevăraţi. Care sunt alături de o echipă în special la greu, nu doar la bine. Care vor din nou o echipă a oraşului. A oraşului Ploieşti. Genul de oameni care-l privesc acum în ochi pe domnul Calotă. Şi care cred. De fapt, speră.

Perfecţiunea, în viziunea lui Răchită

Răzvan Lucescu merge la psiholog, ca să nu-i mai scoată ochii patronului după fiecare victorie. Cu degetul mijlociu. Vivi Răchită n-a dovedit astfel de apucături, dar nici c-ar fi capabil de rezultate asemănătoare. Bine pentru om, nasol pentru antrenor. Tânărul tehnician petrolist suferă de altă boală, sindromul “am pregătit meciul perfect", ale cărui simptome sunt afirmaţiile optimist-arogante date înaintea unor partide care se termină cu alt rezultat decât cel al unei tactici fără cusur. Terapia în grup nu merge, în condiţiile în care vina e aruncată ba pe jucători, ba pe adversari, ba pe arbitri, şi se vindecă în timp, cu condiţia ca pacientul să-şi ia regulat pastilele de realism şi să suporte nişte injecţii de bărbăţie.

S-a întâmplat cu Urziceniul, doar 1-1, s-a repetat în Giuleşti, abia 1-4. Adio, vise de promovare directă, Cupa, la revedere! Şi cât de perfect pregătise jocurile, cel puţin Rapidul era ca o carte deschisă. Păcat că Vivi s-a uitat doar la poze şi a citit pe diagonală. E de apreciat că ţine la propriul sistem de joc, că are curajul să folosească un junior, că nu se închide în faţa unui adversar mai valoros. În cazul unui rezultat bun, ar fi cules toate aceste laude. Aşa, e la fel de vinovat ca Marinescu pentru goliciunea obscenă a flancului drept, pentru dezechilibrul unei echipe care închide degeaba banda stângă, dacă inaugurează pe partea opusă kilometri de autostradă.

A riscat şi, de data asta, a pierdut. Mai rău e că Petrolul are ocazia de a juca o finală de Cupă cam o dată la zece ani, dar şi că unii antrenori pregătesc meciurile mai perfect decât alţii.

Petroliştii vechi şi noi

În cazul domnului Bercea, nu e prima dată când ridică piatra şi aruncă după un simbol al Petrolului, reuşind chiar să nimerească. Nu este nici ultima. „Fosila” de Dridea nu vrea şi pace să stea la muzeul la care a fost trimis acum ceva vreme. Iar firele albe de păr, multe ca şi golurile înscrise pentru clubul a cărui tradiţie şi-a însuşit-o SC-ul de azi, nu-l vor împiedica niciodată pe domnul Bercea să-i bată obrazul venerabilului petrolist. Chestie de educaţie? Cine suntem noi să judecăm? De fapt, cine e Dridea să judece, când vine vorba de Petrolul? Ce căuta ‘mnealui în comisia care a judecat cazul Dumitru? Trebuia să se recuze, pentru că, dacă a jucat pentru acest club în tinereţe, sigur nu va fi imparţial şi, atenţie maximă, aici logica de fier a fostului şef de parc auto face o manevră periculoasă, va lua o decizie nefavorabilă galben-albaştrilor. Hai, că la asta nu vă gândeaţi, a? D-aia voi n-o să ajungeţi niciodată boşi la Petrolul şi n-o să faceţi conferinţe de presă în care o să vă uitaţi încruntat şi o să-l rugaţi pe Edy Alexandru să-şi umfle muşchii.

Bre, Drideo, hai s-o luăm băbeşte, să pricepi şi matale, măcar în al doişpelea ceas. Dumitru ie jucătorul nostru? Ie! Ierea împrumutat la Câmpina? Ierea. Păi, dacă io îţi împrumut matale ceva, o gagică, nu ştiu, nu-mi vine acum altceva în minte, nu e normal s-o iau înapoi? QED, bre! Ce dacă te-ai îndrăgostit, ce dacă am zis că nu mai vreau s-o văd până la vară, când am concediu, ce mă interesează pe mine? Ce, tre’ să am acte? Nu, pentru că dacă aveam acte, nu-i mai ziceam gagică, îi ziceam nevastă, şi-ţi garantez că nu făceam atâta scandal c-o vreau înapoi.

Pentru ce ai făcut la comisie, unde te-ai găsit mata, ditamai petrolistul care te dai, să fii corect, îţi garantez că-ţi pun eu suporterii în cap, bre! Pentru că eu sunt Bercea, bre, iar iel, iel e Alexandru, băiatu’ lu' Vali. Ia umflă-i puţin, Edy!

Importuri şi imposturi

Stepanov, Donets, Pelanda, Petrovic. Nu-l băgaţi în listă şi pe Hadnagy, că ăsta e român. Petrolul a transferat patru străini pentru două obiective, promovarea şi Cupa, îndepărtate de echipă în ultima lună ca spiritul Braziliei de Pelanda, mijlocaşul care, după ce că nu ştie să planteze o floricică în jumatea adversă, nici măcar nu e-n stare să sape nişte brazde serioase în faţa careului propriu.

Când a dat liber la importuri, clubul n-a dat dovadă de potenţă financiară, cheltuind doar 100.000 de dolari pe un pachet împachetat şi livrat de Traian Gherghişan. O fi impresarul bun tovarăş cu Vivi Răchită, dar şi noi am fi naivi să ne gândim la vreo reducere, cu atât mai puţin la nivel de comision. Decizia conducerii n-a făcut decât să confirme că pe Strada Stadionului se lucrează în continuare după ureche şi interes. Petrolul a mers pe mâna lui Răchită, care o spală pe a lui Gherghişan, apoi se împreunează în rugăciuni de mulţumire adresate Celor de Sus, ocolind Departamentul de scouting şi sărind Centrul de copii şi juniori. E adevărat, ambele organisme au probleme în a-şi justifica existenţa, dar vinovaţi de asta sunt ori angajaţii, ori angajatorii.

Răchită e de înţeles, nu are timp să rezolve dilema şi nu vrea să depindă de nimeni, nici când îşi alege lotul, nici când insistă să joace cu toţi cei patru turişti veniţi să viziteze coclaurile Diviziei B. Problema e că-n joc nu-i doar cariera antrenorului, ci şi viitorul unui club care, până una, alta, a fost cel care i-a întins lui Vivi o mână. Asta, deşi sunt câteva persoane care încearcă să ne convingă că a fost invers. În frunte cu însuşi antrenorul.

Câteodată, ei se întorc

Nu l-am înţeles când a decis să se retragă. Nu înţelegeam cum se putea plictisi de un joc pe care n-a părut niciodată că-l percepe altfel decât ca pe o joacă. A fost probabil un moment în care s-a luat în serios. Un moment de rătăcire, în care a renunţat să mai fie fotbalistul în care toţi petroliştii au crezut măcar o dată, cu excepţia lui.

Orlando n-a pretins niciodată în relaţiile cu cei din jur că e sculă. Poate că a crezut-o după vreun gol frumos, poate că a visat-o după un meci reuşit, cert e că, de fiecare dată, a sfârşit prin a trăi o mare dezamăgire. Problema lui e că are doza de realism de care colegi de-ai lui, niciodată mulţumiţi cu statutul de prieteni ai fotbaliştilor, duc lipsă. Ăştia nu au gândul retragerii. Aştia îşi scuipă-n sân până fac tricoul fleaşcă, fac cruci până le amorţesc ambele mâini şi ar călca numai cu dreptul pe gazon dacă s-ar putea, numai să vină odată ziua în care vor fi ceea ce pretind de când au rupt prima tibie şi au bubuit prima minge afară din stadion. Ăştia fac umbră terenului de fotbal ani de zile, fără să spună nimic, fără să încânte, fără să distreze, jucând cu o încrâncenare absurdă şi trăind cu teama că vor fi demascaţi într-o zi şi trimişi la munca altui câmp.

Orlando, atacantul care nu mai are viteza de altădată, care nu mai dă nici golurile alea puţine pe care le dădea acum câţiva ani, nu merita să dispară atât de repede. Sunt prea puţini jucătorii care-şi cunosc limitele şi-şi permit să râdă de propriile greşeli, nu doar de ale altora, care au curajul să-şi privească suporterii în ochi şi după un meci prost.

Îl felicit pentru retragere şi-n acelaşi timp îi urez bun venit înapoi, chiar dacă lângă cimitirul din 9 Mai. La Petrolul, n-avea loc. Acolo e nevoie doar de oameni serioşi, pentru dezamăgiri asemenea.