FC Ploieşti?

S-ar putea să apară cât de curând între buturi portarul Vlad. Şi, la cum gafează Iatan şi Popa, să rămână acolo.
Fundaşul Crăciun nu cred că mai poate pierde primul unsprezece, după ce a demonstrat că joacă aproape la fel de bine şi pe dreapta şi pe stânga, clar mai bine decât Brujan sau Florea.
Mijlocaş ofensiv extrem de bine construit şi talentat, capabil să se lipească de gol, dar şi să dea o pasă decisivă, Alexe s-a impus extrem de repede şi e, la rândul lui, titular cert de câteva etape.
Păun nu prinde încă foarte multe minute, dar creşte în joc şi e mereu o soluţie pentru unsprezecele de start.

Toţi patru sunt jucătorii lui FC Ploieşti doar anul ăsta. Contează şi nu prea că aparţin de Dinamo, în condiţiile în care n-ar fi fost în totalitate OK, nici dacă ar fi venit de la Farul, ca Florea şi Liviu Mihai II. Cu siguranţă însă că deranjează. Atât pentru că nu fac parte decât dintr-o strategie pe termen scurt, cât şi pentru că apropie supărător de mult echipa oraşului de unul dintre cele mai controversate cluburi din România. Greşeală pe care au mai făcut-o nişte conducători şi acum câţiva ani...
Grijă mare, pentru că locul întâi e doar un analgezic şi cât de curând va fi nevoie de un antirabic!

Imagine de pe "Ilie Oană"

Din păcate, o am doar în memorie. Din fericire, o am.
La meciul cu FC Snagov, la doar câteva zile după ce câţiva "suporteri" au pătat cu o culoare gălbuie imaginea clubului şi a uneia dintre cele mai frumoase şi devotate galerii din ţară, pe "Ilie Oană", la tribuna întâi, am văzut o familie. Tatăl şi mama flancau doi ţânci înfofoliţi, care, peste ani, vor afla din poveşti, la o masă de Crăciun, pe ce stadion şi la ce meci au fost pentru prima dată.
Oare ce întrebare vor pune atunci: "Cu cât i-am bătut?" sau "Şi ce s-a întâmplat, tati, cu echipa aia frumoasă?"...

Mai multe răspunsuri decât semne de întrebare

FC Ploieşti şi Ceahlăul au reuşit, după runda asta, să pună trei puncte între locurile care asigură promovarea şi un pluton cu încă multe contracandidate. Galben-albaştrii au punctat şi duminică de trei ori, Liviu Mihai II şi excelentul Gigel Rohat reuşind să spargă gheaţa în campionat, şi au confirmat că, pe lângă o organizare riguroasă şi deja obişnuita determinare, au abilitatea de a bulversa adversarul prin diversitatea variantelor de atac.

După 3 assisturi în Cupă, Claudiu Tudor s-a mişcat cu dezinvoltură în cabina de regie şi, cât timp îşi pune talentul de a rupe ritmul şi a scoate din joc adversarul direct în folosul colegilor de atac, cred că FC Ploieşti va avea numai (meciuri) de câştigat. Am înţeles înlocuirea lui Fane Ciobanu şi păstrarea lui Gafiţa (neinspirat şi parcă mai lent ca altădată), dar am înţeles şi supărarea celui schimbat, mai ales că se mişcase evident mai bine şi chiar fusese foarte aproape de gol. Nu cred că c-ar fi bine dacă Ciobanu va ajunge la concluzia că trebuie să mai lase deoparte altruismul său ieşit din comun şi să fie un pic mai individualist...

Mi-a mai plăcut Alexe, care a cam rezolvat problema juniorului (şi a agravat serios problemele lui Iatan!), dar care îi va da bătăi de cap lui Răchită, după revenirea lui Cataramă. Pentru celelalte două locuri din spatele vârfului împins se vor bate cât de curând cinci jucători: V. Gheorghe, Gafiţa, Claudiu Tudor, Cataramă şi Păun! Asta ca să nu mai zică Răchită că n-are lot suficient de mare :-).

Altă surpriză plăcută - evoluţia lui Crăciun pe un post deficitar, cel de fundaş stânga. La confirmări sau capitolul "V-am zis eu?", îl trec pe Takayuki, harnic şi ordonat la mijloc, chiar dacă imprecizia l-a făcut să irosească destule idei bune. Sunt curios să-l văd cu Vlad alături şi ceva mai multă libertate la creaţie sau poate doar sunt nerăbdător să-l văd iar pe căpitan acolo unde îi e locul...

FC Vaslui - Unirea Urziceni

Alt rezultat greu de intuit, într-o etapă a meciurilor echilibrate. Înclin să cred că Urziceniul are resurse să-şi revină, dar un egal nu cred că ar nemulţumi pe cineva, mai ales în perspectiva meciurilor din Cupa Uefa, programate la mijlocul săptămânii viitoare. De luat în calcul:
1. Improvizaţiile din apărarea Vasluiului. Fundaşii centrali titulari, Cânu şi Dănuţ Munteanu, lipsesc în continuare. Buhuş revine după suspendare, dar nu va duce decât la alte permutări, care de obicei nu fac bine. Iar Urziceniul e o echipă speculativă, croită pentru un joc direct pe vârfuri, în zona centrală, unde apar din bandă periculoşii Mara şi Onofraş...
2. Reacţia lui Dan Petrescu, deci şi a echipei, după surpriza neplăcută din etapa trecută. Dacă Hizo are probleme importante de lot, Petrescu poate conta pe din ce în ce mai mulţi jucători, în special la mijloc, unde, de altfel, se va da şi marea bătălie în jocul cu Vasluiul, dotat şi el cu o linie mediană sudată şi talentată.

Gata şi cu Sebi Tudor?

SC FC Petrolul a pierdut (şi) la Tulcea şi rămâne în zona retrogradării! În anul în care Bercea a anunţat că se retrage, dacă nu promovează! Sebi Tudor a pierdut toate cele patru jocuri disputate împotriva unor contracandidate la promovare (FC Ploieşti, Ceahlăul, Dunărea Galaţi şi Delta Tulcea), iar victoria de marţi, din Cupa României (eliminarea e iminentă şi acolo, după "împerecherea" cu Rapid), de care se agăţase cu ambele mâini, nu cred că-l mai poate salva. Iar Bercea a uitat probabil deja declaraţia dată acum vreo două săptămâni, când a zis că Tudor e ca fratele lui şi singurii pedepsiţi pentru rezultate sunt jucătorii.
Cred însă că demiterea antrenorului nu e soluţia. La SC FC alta e problema, de prea mulţi ani de zile, timp în care s-au tot rotit antrenori şi s-au tot schimbat jucătorii. Două lucruri nu s-au schimbat: conducerea şi, mai nou, adversitatea Ploieştiului faţă de aceşti impostori.

Universitatea Craiova - FC Braşov

Meci echilibrat, cu rezultat greu de anticipat, d-aia poate ar fi mai bine să vă orientaţi ori către alt tip de pariu, ori către altă partidă :-). De luat în calcul:
1. Inconstanţa Craiovei - o echipă totuşi neexperimentată, cu fotbalişti departe de maturitate, care vine după surpriza rundei trecute, victoria din deplasare de la Urziceni.
2. Constanţa Braşovului - echipa de sub Tâmpa e opusul Craiovei. Poate mai lipsită de fler, dar mult mai matură şi mai bine organizată, nu m-ar mira să reziste în prima repriză şi să prindă o contră după pauză. Lipsesc Măldărăşanu, Ilyeş şi Nae Constantin, dar lotul galben-negru e puternic. La închidere va suplini iar foarte bine Paulo Adriano, iar decât un Ilyeş suspect ca-n meciul cu Rapidul, sigur va fi mai utilă o rezervă cu poftă de joc.
3. Atacul în revenire de formă al oaspeţilor - Lucescu are din ce în ce mai multe opţiuni. Buga trage de el să revină, Zaharia e trecut de perioada neagră şi de vreo două etape joacă foarte bine, Sburlea, Hadnagy şi Surdu se bat pentru celălalt loc, o concurenţă sigur benefică.

Ştirile "sportive" şi oamenii "de fotbal"

Am prins aseară ştirile din sport de pe Antena 1 şi buzele cărnoase ale Pătrulesei. După mult timp, au reuşit să mă şocheze. Asta pentru că una dintre ştiri suna în felul următor: "Viitorul patron al Timişoarei, Ovidiu Tender, a vorbit pentru Antena 1 despre proiectele sale de viitor din cabina de pilotaj a unuia dintre cele şapte avioane pe care le deţine."
S-a vorbit puţin despre fotbal şi mult despre cum îşi dorea marele Tender să se facă pilot când era mic, dar a avut o problemă medicală şi n-a trecut testele fizice, aşa că acum nu poate decât să cumpere avioane, nu să le şi piloteze. S-a vorbit despre cele 45 de milioane de euro date pe aeronavele din dotare, dar şi despre noi investiţii în domeniu. Apoi s-a dat legătura în studio, fraza de încheiere fiind următoarea: "Nu rataţi ştirile sportive de mâine seară (adică din seara asta), când Ovidiu Tender va hrăni porumbeii din Piaţa Operei!" Serios, nu e nici o glumă, chiar au arătat şi o imagine cu Tender ţinând în braţe doi porumbei...
Probabil că luni vom vedea la ştiri cum Tender va ajuta o bătrână să treacă strada, marţi va salva o balenă (eventual de la înec), iar miercuri, dacă avem noroc, cum mai astupă gaura aia din stratul de ozon care ne creează atâtea belele. Clar, e nevoie de un om ca Tender la FC Timişoara, chiar dacă Jiji o să strâmbe niţel din nas, când o să realizeze că s-a concentrat prea mult pe fotbal şi riscă să apară din ce în ce mai puţin la ştirile sportive...

Gloria Bistriţa - Dinamo

Oaspeţii sunt favoriţi şi între două defensive şubrede, diferenţa ar trebui s-o facă valoarea compartimentelor ofensive, unde câinii sunt net superiori. Observaţii:
1. La Dinamo, victoriile au adus încredere, iar golurile i-au calmat pe cei trei atacanţi de rasă care se bat pentru două locuri de titulari şi, cu excepţia lui Bratu, foarte egoist din fire, încearcă chiar să se ajute între ei.
2. Bistriţenii au încurcat pe Steaua, dar s-au bătut singuri în meciul cu CFR. N-au mai câştigat de patru runde şi, ce-i mai grav, de vreo trei meciuri nici măcar n-au putut emite pretenţii la vreun punctuleţ. Moralul e slab, iar martorii lui Sabău nu mai cred în ei ca anul trecut. E drept, sunt şi prea mulţi jucători noi în lot. Practic, 9 din cei 11 anunţaţi de Gazetă au venit în această vară...
3. Diferenţa de calitate, pe compartimente. Lobonţ e peste Tătăruşanu (greşeli grave în ultima perioadă), apărările cam la fel (cuplul Blay - L. Goian dă fiori oricui), dar de la mijloc în sus Dinamo are destui oameni care să facă diferenţa. La Gloria, doar Ciprian Petre mi se pare periculos, cu Borbely trecut deja peste norma lui de goluri pe sezon şi Anca departe de cerinţe (s-a răzgândit în privinţa retragerii, dar nu pare prea hotărât asupra propriei reveniri).

Poli Iaşi - Poli Timişoara

Deşi oaspeţii au mers ceas (pe teren au câştigat cât primele două clasate), am dubii că vor lua toate punctele şi de la Iaşi. Iată motivele:
1. Şmecheria lui Popa, care şi-a pregătit echipa pentru statutul de outsider. Şi-a blindat benzile (unde Timişoara face de obicei legea), are şi doi închizători, printre care ex-ul Leo Naidin (un fotbalist cu potenţial neexploatat la maxim) are vârfuri oportuniste, care nu caută să se bată cu adversarul direct: Tănasă şi Cristi Bratu.
2. NaivitateaTimişoarei, care scoate puncte cu echipele puternice şi de a pierde cu cele mai slab cotate. A pierdut cu Gaz Metan, a suferit serios pe finalul meciului de la Buzău, şi doar un final de meci nebun a salvat rezultatul de la Craiova.
3. Absenţele Timişoarei: Abiodun şi Artiom Karamyan. Doi oameni cheie pentru Uhrin, am spus şi mai sus, care atacă aproape exclusiv pe benzi, unde acum vor apărea cel mai probabil Stelian Stancu şi Arman Karamyan.
4. Fragilitatea defensivă a Timişoarei şi tactica spectaculoasă, dar nu mereu câştigătoare de "a da cu un gol mai mult decât adversarul".

Victoria de care nu aveam nevoie...

FC Ploieşti a învins în Ghencea, pe Steaua. Pe un teren secundar şi pe Steaua II, dar victoria din Cupă, smulsă împotriva satelitului roş-albastru, are o însemnătate deosebită pentru mine. Prea multă lume a spus că nu e nevoie de acest rezultat, gândindu-se desigur la câte belele poate aduce a doua competiţie (ştim cu toţii ce-a păţit Cristi Vlad!), dar a uitat de ce satisfacţii a oferit anul trecut. Şi, iată, FC Ploieşti, are şansa de a-şi măsura deja forţele cu o echipă din Liga I! Va atrage iar atenţia unei ţări asupra sa şi se va mai vorbi cel puţin 90 de minute despre "echipa din Ploieşti care revendică palmaresul Petrolului".
Proiectul "Petrolul e al nostru" înseamnă aproape exclusiv ce reuşesc aceşti băieţi în teren, excelent conduşi de pe margine de Răchită, admirabil mânaţi din interior de spiritul Petrolului adevărat. Mai ales că la nivel de conducere, clubul e inert la capitolul imagine, iar suporterii, iată, pleacă la meci şi ajung la poliţie, din cauza unor aşa zişi. Care-i fac pe adevăraţii ăia din peluză, care ne încântă de aproape doi ani cu devotamentul lor să ofteze adânc şi să pună privirea în pământ. Chiar şi ei, cei care-i fac meci de meci pe băieţii lui Vivi să ţină mereu fruntea sus pe teren.

PS Felicitări, Vivi, şi cum s-o zice "mulţumesc" în japoneză? Ştiam eu că mă pot baza pe Taka!

"Lăsaţi-ne să ne pregătim pentru Liga I!"

Îl înţeleg pe Răchită. Cu un lot aşa subţire şi accidentările care macină echipa, e normal să-şi facă probleme înaintea fiecărui meci. Indiferent de situaţie însă, când o echipă care are doar două obiective posibile într-un sezon, campionatul şi cupa, mi se pare deplasat să renunţi deliberat la unul dintre ele sau, cum se tot spune în lumea fotbalului de pe la noi, "să te concentrezi pe unul".
Sunt sigur că Răchită va face o echipă şi un plan cu care să poate obţine calificarea. Sper însă că-n vestiar a avut alt discurs. În caz contrar, nu-mi rămâne decât să mizez pe Takayuki, pentru că, dintre toate rezervele, îmi oferă cele mai mari garanţii la capitolul determinare. 1. Pentru că nu înţelege mare lucru din ce se vorbeşte în jurul lui şi 2. Pentru că-i croit din alt material decât românii, care abia aşteaptă să audă că astăzi o pot lăsa mai moale...

Ce-a făcut Peseiro şi ce (n-)ar trebui să mai facă

Nu-mi place să pun etichete, dar Peseiro o caută :-). Nu neapărat pentru că Rapidul s-a stins după primele trei etape, cât pentru faptul că nu dă semne de revenire. Cauza numărul 1: schimbările radicale de sistem şi rotirea absurdă a jucătorilor pe posturi cu care sunt mai mult sau mai puţin obişnuiţi.
La Wolfsburg, a jucat în premieră cu trei fundaşi centrali. Culmea, cu Maftei, care joacă de o viaţă în centrul unei astfel de linii, scos tot în dreapta. Cu Vella mijlocaş central-dreapta, de unde avea să treacă, la câteva zile distanţă, taman pe partea stângă a unei apărări cu patru oameni, în care a apărut şi Andrade, încercat doar mijlocaş central până acum. Vă doare capul? Vă daţi seama ce-o fi de bieţii fotbalişti, care ştiu puţine, şi nici de alea nu-s foarte siguri.

De vreo două meciuri, marele Peseiro, care a început să scadă chiar şi-n ochii lui Copos, nu trimite nici un atacant de meserie din primul minut(e adevărat, Djalovic chiar nu pare să facă parte din categoria asta!), dar nu ezită, când îi arde buza, să-l uite în atac pe final de meci pe fundaşul central Ricardo Fernandes.
Înţeleg că omul a intrat în vrie când a realizat că sistemul lui atât de lăudat nu merge fără Lazăr şi Andrade la mijloc. Că din Herea şi Grigore abia faci de-un mijlocaş decent. Că Perjă nu e o soluţie dacă Bozovic se accidentează în vreo seară la ficat, că Maftei nu-i de încredere nici pe dreapta, dar achiziţiile pe bandă (Vella, Paulista, Adefemi) nu-s soluţia. Şi nici amestecarea pieselor. Asta n-a ajutat vreodată pe cel care şi-a pus în cap să facă un puzzle. Din contră.

Răspunsurile sunt la Răzvan Lucescu, omul care i-a dat şah şi, dacă nu avea un pion otrăvit pe tablă, îl făcea mat luni seară. El n-a cumpărat jucători în situaţiile de criză, n-a renunţat trei ani de zile la un sistem de joc catalogat, pe rând, spectaculos şi dezastruos, eficient şi învechit. El a dat încredere jucătorilor pe care i-a avut la dispoziţie. i-a strâns în jurul celor care evoluau constant bine, i-a pus să joace cum ştiu, ce ştiu, cât mai simplu. Exact ce nu fac acum brazilienii Rapidului, care, iată, nu leagă două pase dacă nu-i în teren românul Lazăr...

Mihalache, de la FC Ploieşti

"I-am trimis lui Pătraru la emisiune un fundaş central, unul dreapta şi un mijlocaş la închidere", glumea Răchită după victoria cu Sportul, referindu-se la polivalenţa lui Mihalache. Nu a fost primul meci în care "Mache" e pion, cal şi nebun, pe tabla lui Vivi, de pe care pică piese importante de la începutul sezonului. Doar 2 (doi) fotbalişti au bifat toate cele 450 de minute ale sezonului, minus cele de prelungire, care lipsesc mereu din statistici, deşi de multe ori decid rezultate, promovări şi retrogradări. E vorba de Gigel Rohat şi Marius Mihalache, oameni defensivi pe care-i despart 10 ani fără o lună, dar îi apropie respectul pentru fotbal, suporteri şi fişa de post, în care sunt prevăzute atribuţii ca marcajul la sânge, intrările la sacrificiu, pasul la ofsaid şi pasa sigură, nu neapărat elegantă.
Dacă pe Rohat îl ştim parcă de când lumea, de Mihalache ne minunăm de la începutul aventurii numite FC Ploieşti cum reuşeşte să fie fizic şi tactic peste nivelul ligii în care joacă. Anul trecut, a fost fundaşul golgheter. Anul ăsta, e poate cel mai dinamic mijlocaş central din serie şi sigur cel mai polivalent fotbalist defensiv. Şi, la cum se prezintă Florea, n-ar fi exclus ca jucătorul suflat celor de la Dinamo (suflat, nu împrumutat!) să bifeze nişte minute şi ca fundaş stânga. Şi nu cred c-ar dezamăgi nici în poartă, nici în atac. Va greşi, cu siguranţă, dar nu va dezamăgi. Asta e diferenţa pe care mulţi "fotbalişti" n-o percep, diferenţa dintre cei care intră pe teren să joace doar vârf sau doar extremă şi cei care intră să joace fotbal. Într-o echipă.

Cine mai e pe primul loc? Gafiţa!

Golul decisiv de pe terenul Sportului reuşit de Gafiţa a readus pe FC Ploieşti în fruntea seriei, dar l-a şi urcat pe atacant pe prima poziţie în topul marcatorilor! "Super Gafiţa" are 5 goluri în 6 etape şi s-a rupt cu ultima reuşită de pluton, nu mai puţin de şapte jucători având la acest moment 4 boabe în cont, printre ei fiind şi un coechipier, Claudiu Tudor.
Performanţa lui Gafiţa e remarcabilă, în condiţiile în care el n-a punctat în primele două runde ale campionatului, însă a înscris în toate jocurile care au urmat, reuşind şi o dublă în jocul cu Forex.

Trei puncte ciupite şi din Regie

FC Ploieşti a mai bifat trei puncte mari, după un nou meci care trebuie să dea de gândit în primul rând jucătorilor. Dar şi conducerii, care, dacă zice în continuare "Las-o, bă, că merge aşa!", înseamnă ori că-i inconştientă, ori că nu vrea să profite de startul ăsta de campionat aproape perfect şi să forţeze promovarea. Un obiectiv în care, repet, eu tot nu cred. Iar azi, pentru prima dată, am simţit că nu mai vor să se amăgească cu acest vis nici o parte dintre fotbaliştii trimişi pe teren de Vivi Răchită. Degeaba cred Rohat sau Mihalache, şi-şi dau sufletul în apărare, dacă de la mijloc în sus colegii dorm în ghete şi fac economie de energie din minutul 1. Gafiţa, Păun, cu unele excepţii (sclipiri), Claudiu Tudor, n-au muncit suficient şi presiunea enormă din prima repriză pe care a exercitat-o Sportul li se datorează în exclusivitate. Crăciun şi Brujan au fost depăşiţi pe benzi (acolo unde Gafiţa şi Alexe coborau să ajute, dar nu puneau şi piciorul la minge), Vodiţă a jucat iar slăbuţ, iar Ploieştiul a rezistat doar datorită unui ax central Rohat-Mihalache făcut din fier-beton, completat, în sfârşit, de un portar foarte inspirat: Popa.
După pauză însă, parcă au ieşit alţi jucători (deci au fost doar probleme de motivare înainte de meci?). Mi-a plăcut (iar) Takayuki, harnic şi disciplinat în defensivă, calm în posesie, un fotbalist care merită mai multe minute, măcar în etapele astea de criză. Japonezul, mijlocaş ofensiv anul trecut, a jucat aproape în centrul apărării şi a fost omul care n-a mai permis echipei să se rupă ca în alte dăţi. Inspirat Răchită şi cu improvizaţia Vasile Gheorghe, fundaş dreapta de conjunctură pe final de meci, şi cred că până la refacerea lui Vlad, Cataramă, şi punerea la punct a dezamăgirilor numite Florea şi Brujan, echipa stă în flerul antrenorului. Şi în determinarea jucătorilor şi spiritul lor de sacrificiu.
La final, două întrebări: De unde a apărut Mihalache ăsta, care moare pe teren şi joacă le fel de bine pe trei posturi într-un meci? Şi, doi, nu mai are fraţi pe-acasă?

Unde-s blaturile cu Ceahlăul, de altădată?

Cum nu e bine să te bucuri de răul altuia, poate ar fi bine ca suporterii FC Ploieşti să se bucure de victoria Ceahlăului, de pe stadionul "Ilie Oană", unde chiar nu înţeleg de ce s-au zbătut secefecepetroliştii să revină. Nu era suficient că făceau de râs numele de Petrolul, combătând pe arenele de Mogoşoaia şi Moreni? Chiar era nevoie să-şi expună umilinţele în Ploieşti?
Betrolişii au ajuns iar în situaţia aia nasoală, dar atât de des întâlnită în ultmii ani: fotbaliştii (ştiu, e mult spus) nu mai răspund la comenzile antrenorului. Până acum, invariabil, câştigau fotbaliştii (da' ce-am, băi, frate?). Acum, antrenorul tocmai a primit prin intermediul presei distincţia "Fratele Preşedintelui Consiliului de Administraţie", aşa că şefii trebuie să găsească alte variante pentru a trezi echipa şi a o ridica peste linie. Peste linia aia din subsolul clasamentului.
Vedeţi cum ieşirea din criză depinde tot de conducere? Nu se minuna pe bună dreptate băiatul ăla care a comentat meciul pe sport.ro? Şi care zicea aşa: "Nu înţeleg de ce-l înjură lumea pe Bercea, că doar nu preşedintele se află pe teren"?

Pentru cine mă bucur

Pentru Epaminonda Nicu, fundaşul dreapta al Urziceniului. De el am auzit acum destui ani, când în casetele tehnice de la Divizia B apărea doar Epaminonda. Şi mă întrebam ce naţie o fi sau cum de a ajuns la Unirea, echipă care, iată, cu Dan Petrescu pe bancă, a ajuns să joace în UEFA, pe un stadion populat cu aproape la fel de mulţi spectatori câţi oameni are Urziceniul înscrişi la Evidenţa Populaţiei.

Pentru Cristian Panin, fundaş lateral de la Cluj, care era în cărţi acum vreo cinci-şase ani să ajungă la Ploieşti, alături de antrenorul Ionuţ Popa. N-a fost să fie. Din fericire pentru Panin, a simţit iarba de pe Olimpico, nu mocirla de pe stadionul Dunării Galaţi.

Pentru dinamovistul Homei, că are răbdare şi face paşii corecţi pentru a se impune într-un club cu pretenţii. Şi-a făcut treaba când a fost împrumutat la Iaşi, a revenit apoi în Ştefan cel Mare şi a aşteptat să prindă primul unsprezece. Vă amintiţi să fi ţinut vreun cap de pagină în presa sportivă? N-a fost cazul. Asta înseamnă că n-a făcut nici o tâmpenie în afara terenului ;-).

Dar şi pentru Galamaz (de doi ani, e între primii cinci fundaşi centrali din ţară), Onofraş, Mara şi Gabi Mureşan. Oameni care demonstrează că poţi juca fotbal adevărat şi fără să îmbraci tricourile "echipelor mari", din Bucureşti.

Anul lui Bercea?

Campania „Dau Petrolul pentru 1 dolar”, iniţiată de domnul Liviu Luca acum mai mulţi ani, pe vremea când omul chiar vroia să câştige nişte bani de pe urma cedării clubului, nu ca acum, când l-ar da şi gratis, n-a luat sfârşit. Ea nu se va încheia probabil niciodată, dar asta nu înseamnă că, în timpul ăsta, sindicaliştii stau cu mâinile-n sânii vreunei pipiţe de la secretariat şi se uită cum microbiştii ploieşteni se bat pentru a readuce la viaţă şi la nivel de primă ligă spiritul Petrolului adevărat. Nu, frăţicule, pentru că preşedintele de oroare al clubului, domnul Florin Bercea, creierul din spatele muşchilor care conduc Societatea Comercială de Fotbalişti de Club de noapte, nu doarme!
Cu ocazia derbiului Ploieştiului, ăla cu FC Ploieşti, nu cu Chimia Brazi, în programul de meci, preş-edintele declara galben pe albastru, că, dacă SC-ul nu promovează nici la finalul acestui an, atunci el se retrage din fotbal. Sigur, e prematur să tragi concluzii după numai cinci etape şi tot atâtea puncte, dar cred că o medie de un punct pe meci e o idee cam mică pentru îndeplinirea obiectivului. Sau nu m-am prins eu, şi ameninţarea lui Bercea era, de fapt, o promisiune?

Azi, Lăcă a stat degeaba pe bancă

Nu mă aşteptam ca Steaua să bată pe Bayern, sincer, nu mă aşteptam să aibă atâtea ocazii de a scoate un punct. Altceva m-a surprins însă în seara asta: cum au trăit cei doi antrenori finalul de partidă. Într-un moment în care publicul tăcuse, iar din tribune se auzeau doar nemţii, Lăcătuş stătea cufundat într-un fotoliu şi propriile gânduri. Nici măcar agitaţia lui Klinsmann, de la marginea terenului, care părea un Flocea ceva mai calm, nu a trezit Fiara, care a dormit până la ultimul fluier.
Apoi, s-a ridicat de pe bancă, iar tribuna a explodat "Lă-că-tuş, Lă-că-tuş!". S-o fi prins ce schimbare genială ar fi putut face în ultimele zece minute, dacă s-ar fi ridicat de pe bancă, ar fi ieşit la margine şi ar fi făcut un simplu semn către fani?
Sunt două variante: ori nu realizează care-i forţa lui în Ghencea, ori e un egoist, care-şi ţine dragostea fanilor doar pentru el. Din păcate pentru el şi echipa sa, ambele sunt necâştigătoare.

Demonul care ţine îngerul pe banca de rezerve

După ce l-am văzut pe Culio plimbând Clujul şi România care nu priveşte fotbalul cu mintea înceţoşată de nişte pasiuni duse până la extrem şi absurd de la agonie la extaz, m-am gândit la Cornel Dinu. Apoi la Ioan Andone. La toţi antrenorii dispuşi să scoată din primul unşpe fotbaliştii, pentru că "nu fac faza defensivă". Culio nu e un exemplu. Argentinianul ăsta îndesat şi împiedicat e EXEMPLUL. Înoată când vine vorba de presing şi de retragere în apărare, dar zburdă, două secunde mai târziu, pe contraatac. E-n stare să ţină duble şi-n propriul careu, pentru că e prea sigur pe el. E sigur că că poate reuşi o dublă şi la poarta cealaltă. Fie că se află la Bistriţa sau la Roma. D-aia, mă gândesc că într-o echipă cu zece oameni de câmp n-ar fi rău ca unul, doi, să fie lăsaţi să nu facă faza defensivă. Nu de alta, dar, în cazul ăsta, şi adversarul e obligat să te atace tot cu atâţia oameni mai puţini...

Un nume relativ nou, cu şanse să se facă mare

Tănase. Cristian Tănase, mijlocaşul celor de la FC Argeş şi titular în ultimele jocuri ale naţionalei mici. Are un fizic foarte bun, dar m-a impresionat mai ales prin felul în care vede jocul, o calitate nativă cu care puţini fotbalişti se pot lăuda. Are inteligenţa aia vecină cu viclenia, ştie când şi unde să arunce mingea, în nişte spaţii pe care pare că nu are cum să le vadă, unor colegi veniţi din linia a doua, pe care doar îi simte.
E dreptaci şi are tehnică, dar e un pic lent şi lipsit de agresivitate. În opinia mea, sunt extrem de rari fotbaliştii care au calităţi pentru toate treburile care trebuie prestate pe terenul de fotbal şi sunt doar rari cei cu calităţi foarte bune pentru un anumit rol. Tănase e-n categoria a doua şi cred că Piteştiul l-a adus până aici, dar că nu-l poate ajuta să ajungă la un alt nivel. Sunt curios cine-l ia în iarnă sau măcar încearcă...

Veşti bune pentru toată lumea

Pentru Vivi Răchită, îngrijorat de perspectiva unei crize de efectiv, pentru fani, dar mai ales pentru Cristi Vlad, care a aflat de la doctorul Mircea Miu că sunt şanse să reia antrenamentele la începutul săptămânii viitoare. Cum nici Cataramă nu a suferit ceva foarte grav în debutul meciului cu FCM Bacău, teoretic, doar jocul de duminică de la Sportul va fi abordat fără aceste două piese grele. Dar acolo vor încerca oricum să compenseze lipsa lor numeroşii suporteri care se pregătesc să facă deplasarea la unul dintre cele mai grele jocuri ale sezonului.

Cum arată un 3-0 muncit...

... cred că a văzut toată lumea care s-a uitat din tribună sau din fotoliu la FC Ploieşti - FCM Bacău, meciul care avea să reinstaleze echipa oraşului pe primul loc în serie, la egalitate de puncte cu Ceahlăul, dar cu multe puncte peste SC FC Petrolul, umilită în deplasarea de la Galaţi, cu 4-0!
Fără căpitanul Vlad, Păun, Brujan şi cu Victoraş Cataramă accidentat în debut, galben-albaştrii au arătat ce înseamnă forţa grupului şi cum trebuie să se mobilizeze o echipă atunci când n-are doar cărţi câştigătoare în mână. Sclipirea lui Tudor şi greşeala portarului băcăuan (roata se învârte...) au băgat în criză echipa oaspete, dar n-au liniştit formaţia gazdă. Care a jucat prost după eliminarea lui Dediu din minutul 50 şi a stat la cutie, în loc să treacă în cabina de regie. S-a simţit lipsa lui Vlad, pentru că, în locul unei posesii prelungite, Rohat şi compania au făcut pasul înapoi şi au căutat contra decisivă, riscând destul de mult până la primul gol galben-albastru, reuşit de alb-roşul Alexe. Care a simţit că trebuie să sărute tricoul, obligat de o atmosferă cu care s-a întâlnit poate doar în calitate de spectator.
Şi Gafiţa s-a scos pe final, cu un gol de atacant adevărat, dar prestaţia sa n-a fost la înălţimea celor din etapele precedente, aşa cum nici Ciobanu n-a mai fost la fel de inspirat. Nasol, în condiţiile în care tot mai mulţi titulari trec de sub comanda lui Răchită în programul de recuperare al doctorului Miu. Pe plus, după mine, au fost Mihalache, Crăciun, Rohat şi Claudiu Tudor, la care-mi place că pune şi osul, nu doar inventează goluri, dar de la care tot sper la mai mult. Că poate.
Urmează Sportul, tot duminică. Până atunci, multă sănătate, că am cam intrat în criză...

"Să moară Romeo", cu Vodiţă în rol principal

Sau Gheorghiţă, cum i-a zis tot meciul comentatorul de pe Sport.ro, care, cu un umor involuntar, remarca şi că "ploieştenii se cocoţează pe primul loc al clasamentului".
Fundaşul ploieştenilor a dat cu faţa de gazon după un duel şi-n timp ce camera îl arăta pe doctorul Miu în plin fuleu, se auzea doar "Să moară tata!". Iniţial am zis că-i vreun român de prin tribună, aflat (prea) aproape de unul dintre microfoanele de ambianţă, însă, în momentul în care medicul l-a preluat pe "Gheorghiţă", acesta a exclamat cu năduf: "Doctore, mă doare, să moară familia!". Concluzia: vreţi să-l enervaţi pe Vodiţă? Nu-l înjuraţi de ai lui!

Apropo. Banc: Cică părinţii intră în camera copilului şi găsesc sub pernă nişte reviste sado-maso. După un minut de tăcere, tatăl propune cu o voce stinsă: "Eu zic să nu-l batem!".

CS Otopeni - FC Argeş

Cred că a venit vremea ca Otopeniul să spargă gheaţa. La echipă s-a instalat, după două săptămâni de interimat, un antrenor principal, grupul (care a acuzat din plina lipsa omogenităţii) a arătat că se sudează, nu întâmplător albii au pus probleme serioase Urziceniului, la ultimul meci acasă.
Piteştiul nu s-a mişcat rău până acum, dar e una dintre puţinele echipe accesibile Otopeniului, care a găsit, în sfârşit, nişte puncte de sprijin în atac, unde tripleta Chiacu - Manea - Constantin compensează oarecum absenţa unui vârf de valoare. Cred că gazdele vor forţa şi, la nevoie, vor şi risca, aşa că sunt şanse mari să asistăm la al şaselea "Over" al alb-albaştrilor, dar şi la primul punct obţinut de satelitul câinilor (neoficial, evident ;-))

Pronostic: 1X
Cotă: 1,65 (Bwin)

Gloria Bistriţa - CFR Cluj

Meci greu, cu o mare necunoscută: reacţia echipei după înlăturarea lui Andone şi, mai ales, înlocuirea acestuia cu italianul Trombetta. Cum sunt foarte rare cazurile în care un fost secund poate crea un şoc la echipă, nu cred că vom vedea o altă faţă a CFR-ului, deşi e foarte clar că jucătorii l-au îndepărtat pe Ando (nu doar propriile greşeli, destule şi alea, oricum). Teoretic, fotbaliştii "îşi aduc aminte" cum trebuie să joace după un astfel de moment, dar Bistriţa rămâne un adversar incomod. Un duel între discipolii lui Sabău şi mercenarii de la Cluj (din păcate, grupul de anul trecut a fost distrus), în care gazdele pleacă în opinia mea cu prima şansă.
Cred că ambele echipe se mulţumesc cu un punct dintr-un meci în care nimeni nu va risca decât dacă va fi forţat.

Pronostic: sub 2,5 goluri
Cotă: 1,83 (Bwin)

Alături de Cristi

Căpitanul FC Ploieşti s-a accidentat marţi seară, în timp ce punea umărul şi piciorul pentru o nouă victorie a echipei sale. S-a accidentat pentru că nu a renunţat să urmărească o minge ce părea pierdută şi care i-ar fi descurajat pe 95% dintre fotbalişti. Practic, a oferit probabil cea mai tristă victorie din scurta istorie a clubului şi i-a făcut pe mulţi coechipieri să se întrebe: oare merită să alergi după toate baloanele? Merită să-ţi rişti sănătatea şi şansele de a bifa alte meciuri şi prime jucând la sacrificiu? Merită să ignori bătăturile, cârceii, sângele care-ţi şiroieşte pe faţă din căpăţâna pusă-n bocancul adversarului? Cred că şi acum, când călcâiul imobilizat îi transmite mesaje sâcâietoare către creier, Cristi răspunde printre dinţii strânşi: MERITĂ! Iar un Rohat, Mihalache sau Cataramă îl aprobă cu tristeţe. Pentru că pe ei îi aşteaptă alte bătălii şi ştiu că poate cel mai devotat camarad va întârzia să apară prin alunecare, de undeva de la mijlocul terenului.
Pentru o perioadă încă nedeterminată, Cristi va sta însă pe bancă. Şi-l va ruga pe Răchită să nu mai iasă atât de des la margine, că nu mai vede de el, dacă prietenii lui se bat aşa cum le-ar fi cerut el din teren. Şi va blestema ghinionul. Şi-l va ruga pe doctorul Miu să-i administreze nişte calmante pentru picior, dar şi pentru braţul stâng, de unde parcă i-a fost smulsă cu tot cu piele şi carne banderola de căpitan...

Lituania, Ţara Galilor, urmează Feroe?

Tricolorii mici au mai bifat aseară, la Iaşi, o calificare ratată. Au dezamăgit, în ordine, Keşeru, Stancu, Torje, Tudose şi celebrul Mardare, şi mi se pare nedrept să mă opresc aici, şi să nu "remarc" toată echipa. Care a dormit în ghete la două cornere şi a reuşit să-şi bată joc în cel mai pur stil românesc de munca depusă în celelalte şapte partide disputate în campania de calificare.
Cât despre Săndoi, omul care s-a gândit să-i doboare pe galezi cu un joc bazat pe centrări pentru masivii Keşeru şi Stancu, n-am ce să mai zic. Mai ales că e o opţiune în mintea federalilor, în cazul în care Piţi arată că se plictiseşte pe bancă şi la meciul de azi cu Feroe, şi i se face atâta scârbă de nerecunoscătorii care suntem că-şi dă demisia după partidă. Evident, Săndoi e o soluţie doar pentru că Flocea e ocupat cu proiectul Ceahlăul, iar Magiun tocmai a semnat cu Dunărea Giurgiu...

Luca la Timişoara?

Citesc în presa de azi şi mă minunez: unul dintre celebrii fraţi Cristescu, interesaţi să preia echipa de la Iancu, anunţă că-n ajutor îi va veni şi domnul sindicalist Liviu Luca. Bună asta! Ştiţi ce forţă financiară şi interes pentru fotbal manifestă Luca? Uitaţi-vă de câţi ani stă SC FC Petrolul în Liga a doua! Şi banii n-ar veni oricum din buzunarul sau conturile lui Luca, acolo doar intră bani, ci de la FSLI Petrom...
Sincer, nu cred că omul e interesat şi e posibil ca acel Cristescu să se fi folosit de numele lui. La fel de sincer, m-aş bucura dacă Luca ar pleca la Timişoara. Că-l ia şi pe Bercea după el. Mi-ar părea însă rău dacă o echipă ca Poli şi un spirit ca al Timişoarei ar ajunge la mâna unor astfel de oameni, care n-au nici o legătură cu sportul de performanţă.

Ce servicii poate aduce Timişoarei un om al Serviciilor?

"Tender este soluţia inteligentă", asta repetă obsesiv Marian Iancu. Mă îndoiesc, tocmai pentru că mă înclin în faţa spiritului alb-violet al Timişoarei şi îmi place să cred că miile de oameni care se luptă în stradă contra unei nedreptăţi doar aud, nu şi ascultă ceea ce Iancu le toarnă, pe un ton mieros, în ureche: "Tender este soluţia inteligentă"...
Ştiţi ce va face Tender la Timişoara? Linişte. Pentru că de asta are nevoie entitatea aceea care veghează cu ochii ei albaştri la tot ce se întâmplă în România şi care intervine, când şi când, cu milionarii ei teleghidaţi atunci când situaţia e ...albastră. Sau mov-violet. Iar, dacă manevra va reuşi, înseamnă că n-au trecut degeaba aproape 20 de ani de la Revoluţia aprinsă pe aceleaşi străzi.

România - Ţara Galilor, azi, la Iaşi

Meci decisiv pentru tricolorii mici (nici o aluzie la Torje) , în compania galezilor, echipă care ocupă primul loc în grupă, aşa că băieţii lui Săndoi n-au decât varianta victoriei. După foarte mulţi ani, românii rămân în calculele calificării la un turneu final şi asta e un lucru foarte bun. Nu la fel de bun e însă schimbul de mâine, mai ales că, la cum se mişcă seniorii, cred că schimbul de generaţii ar trebui făcut încă de azi. Începând cu antrenorul ;-).
Dar revin la naţionala mică şi vreau să remarc faptul că, dintre toate stadioanele, Federaţia l-a ales pe cel de la Iaşi, unde a căzut nocturna acum nici două săptămâni! Cel puţin riscantă decizia - sunt curios cine şi-o asumă în caz de ...necaz. Dar mai bine să aruncăm o privire pe unsprezecele probabil, acum, cât e lumină afară:

Tătăruşanu - acontat de Steaua, apără în mod regulat la Gloria şi n-o face rău deloc.

Homei - joacă la Dinamo şi a câştigat momentan duelul cu Blay. Stă foarte bine din punct de vedere fizic, dar are ceva carenţe pe faza defensivă, normale, dacă ţinem cont de vârstă.
Tudose - căpitan şi titular la Gloria Buzău, liderul uneia dintre cele mai slabe apărări din campionat.
Mardare - rezervă la Rapid, plăteşte scump decizia din vară, când a părăsit o echipă cu care avea mai multe şanse să joace atât în campionat, cât şi-n Cupa UEFA. Pe care o va privi cel mult de pe banca giuleştenilor.
Sepsi - împrumutat de Benfica în Spania, după ce n-a reuşit să se impună la Lisabona. Rămâne de văzut dacă la Santander reuşeşte să se lipească de ceva experienţă.

Chiacu - pe val la Otopeni, cel mai bun marcator al echipei, traversează un moment de formă bună. Din păcate, are probleme mari de caracter şi comportament, care mai mult ca sigur îi vor afecta cariera.
Ropotan - titular la Dinamo, stă excelent din punct de vedere fizic, ca dinamism în joc aduce cu lăudatul N'Doye, de la Vaslui. Când se va mai tempera şi va ajunge să judece jocul mai bine, poate deveni un foarte bun mijlocaş central.
Deac - apariţii sporadice la Cluj, unde nimeni nu mai e sigur de locul de titular. Are mare nevoie de meciuri în picioare şi riscă să piardă în câteva luni ce acumulase în timpul împrumutului la Galaţi. La fel ca Mardare, se vede că e prost sfătuit.
Torje - titular la Dinamo, destul de serios şi cu capul pe umeri, continuă să crească şi poate că lumea aşteaptă prea repede un salt clar calitativ. Important e că joacă la un club care se bate la titlu şi are deja un număr bun de meciuri de Liga I în ghete.

Stancu - folosit prin rotaţie la Steaua, oricum joacă neaşteptat de mult, dar şi merită. La fel ca Mardare, a riscat acceptând transferul la o echipă cu o concurenţă puternică în lot şi presiune constantă, numai că a ştiut să profite de fiecare apariţie şi cred că a convins. Excelente calităţi de atacant, în special intuiţia şi calitatea execuţiilor.
Keşeru - riscă plafonarea la Nantes, unde munceşte de prea mulţi ani pentru statutul de titular. Nu cred că s-a impus suficient de bine şi a pierdut acel plus pe care-l arăta acum vreo doi ani, faţă de colegii de generaţie.

Conform Gazetei, ăsta ar fi primul unsprezece cu care România începe meciul cu galezii, programat la ora 20.00 şi transmis de TVR 2. Lipseşte din apărare Radu Ştefan, pe care strategul de Piţurcă l-a luat la echipa mare total aiurea, pentru dubla cu Lituania şi Feroe, în loc să-i dea o mână de ajutor lui Săndoi. Dar asta nu-i decât o confirmare că echipa de tineret, celebra trambulină spre naţionala mare, nu e o prioritate pentru federalii care azi declară în presă că ne aşteaptă un meci greu în Feroe...

FC Ploieşti. O echipă?

Nu cred în promovarea echipei la finalul acestui sezon, iar înfrângerea de sâmbătă n-a făcut decât să-mi confirme bănuielile vechi de când conducerea a anunţat un asemenea obiectiv, în condiţiile unei susţineri financiare modeste. Nici ca ploieştean, nici ca om care are cât de cât idee cu ce se mănâncă fotbalul. Indiferent de ora la care este servit. Clubul FC Ploieşti nu este pregătit pentru pasul acesta. Clubul, nu mă refer (doar) la echipă. Nu are circuite pe care ideile să se transforme în decizii, iar deciziile, în fapte. Vorbesc de ideile dintr-o strategie clară de funcţionare/dezvoltare, care, e tot mai evident, lipseşte cu desăvârşire la acest moment.
De la înfiinţare, deşi s-a tot vorbit că nu va fi aşa, preocuparea principală a fost doar victoria în meciul următor. Din păcate însă, fie că bat trei meciuri la rând, fie că pierd la trei goluri diferenţă, ploieştenii au o altă problemă: ce se întâmplă de sâmbătă până sâmbătă. Perioada aia care-n mod normal ar trebui să fie dominată de liniştea dinaintea furtunii pe care o vor declanşa jucătorii pe teren şi care de prea multă vreme e dominată de fricţiuni, care mie îmi spun un singur lucru: conducerea administrativă şi cea tehnică nu mai au acelaşi obiectiv.

O ecuaţie cu o necunoscută: logica lui Piţurcă

Ştefan Radu + Goian + Tamaş + Săpunaru + Rădoi = 5 variante de fundaşi centrali în teren, cu doar 2 posturi disponibile. Cine e pe bancă? Moţi, al 6-lea element. Sincer, acum, ce se putea întâmpla în partida cu Lituania, să fie Piţurcă obligat să-l trimită pe dinamovist în teren, să nu poată face o permutare? Să-l laşi pe singurul mijlocaş ofensiv de rezervă în afara lotului (chiar dacă e vorba de Aliuţă) la un meci acasă, disputat împotriva unui adversar care, doar teoretic, vine să se apere, ca să iei în lot al şaselea fundaş central de meserie mi se pare o proastă gestiune a lotului din partea selecţionerului.
Închei prin a-mi cere scuze şi a recunoaşte că n-am jucat fotbal nicăieri şi n-am antrenat decât pe calculator. Unde dacă ai în teren doar fundaşi şi atacanţi pierzi la scor în faţa oricărei echipe...

Meciurile care urmează

În limbajul de lemn folosit de mai toţi antrenorii, întotdeauna meciul următor este cel mai important. Pentru FC Ploieşti, meciul cel mai important a trecut şi, mai important, a fost trecut cu bine.
Cred că echipa s-a legitimat cu ocazia acelui 3-2 cu SC FC Petrolul, cred că toată munca depusă de Manea, Răchită şi băieţi în sezonul petrecut în Liga a III-a a căpătat un sens. Un sens unic spre performanţă, aşa cum speră cei mai optimişti/inconştienţi, şi, cât timp din categoria asta fac parte conducătorii, antrenorii şi jucătorii, lucrurile sunt în regulă. Pentru că tribuna doar preia ce vede pe teren şi ce răzbate dintre pereţii vestiarului. Ea va crede şi va fi un punct de sprijin cât timp, indiferent de scandaluri, de vremuri şi poziţia din clasament, cei unsprezece care coboară în iarba de pe "Ilie Oană" o fac pentru a onora acest nume. Şi e foarte important ca şi aceştia să înţeleagă că, dacă dau chiar şi doar un procent sub 110%, la Botoşani, Modelu, Giurgiu sau prin ce alte oraşe mai trebuie să treacă în drumul lor spre Liga I, nu îi vor dezamăgi doar pe minunaţii lor suporteri, ci şi pe fabuloşii lor înaintaşi.
Într-adevăr, dă foarte bine să ai o tradiţie în spate, precum cea scrisă de Oană, Dridea sau Mocanu, sperie orice adversar care vede cine-i aruncă în tackling pe Vlad şi compania, dar o asemenea istorie poate, la fel de bine, să te strivească. Şi nu la primul şut tras în peluză, nici la a zecea centrare consecutivă prin spatele porţii, ci la primul meci în care petrolistul se va feri să bage piciorul la minge.

Semedo, încă o roată de rezervă la căruţa lui Jiji, condusă de Lăcătuş

Semedo la Steaua e mai mult o lovitură încasată de CFR, care, iată!, suferă în lipsa oamenilor care au făcut diferenţa în sezonul trecut (Fabbiani, Culio, Semedo), decât un transfer important pentru proaspăta calificată în grupele Champions League. Bănel s-a lăsat de treburile care-i înmuiau genunchii. Szekely se antrenează deja cu echipa, deci a trecut peste problemele medicale.

În condiţiile astea, deja Lăcătuş are o problemă. Un al treilea om de bandă dreaptă e sigur prea mult, mai ales că şi acesta vine cu pretenţii de loc în primul 11. Cred că Steaua şi-a cumpărat mai degrabă o problemă, deşi Lăcătuş pare mai ferm şi mai priceput decât Andone în a gestiona un lot cu multe dubluri pe posturi. Din cei trei, doi au mai jucat şi-n banda stângă, acolo unde roş-albaştrii chiar suferă, în condiţiile în care lui Toja îi lipseşte viteza omului de bandă, d-aia e şi încercat tot mai des în zonă centrală. Despre Semedo se mai spune că merge ca al doilea vârf şi d-aia a venit la Steaua. Greşit, pentru că Steaua nu joacă decât cu un vârf şi, ideal, în spatele lui Arthuro merge un număr 10, nu un 9 şi jumătate.

Şi, în final, nici un jucător reprofilat nu se va mişca la fel de natural şi "cu talent" ca unul specializat într-un anumit rol. Eu, unul, decât să trag de Nicoliţă în stânga sau de Semedo în spatele lui Arthuro, mai bine las să crească un stângaci precum Ochiroşii şi un al doilea vârf pursânge ca Bogdan Stancu. Pentru că d-aia vine greu valul al doilea de fotbalişti români. Antrenorii preferă să improvizeze, folosind piese uzate, mai nou, aduse de afară...

La 60 de ani, pe Bernabeu?

Cum scrie prietenul Fido pe www.phonline.ro, Savin se pregăteşte să-şi serbeze ziua de naştere pe stadionul "Ilie Oană". Eu cred că omul e inconştient. Nu de alta, dar va avea o mare surpriză când va vedea câtă lume ţine la el şi ţine să-i ureze sănătate şi toate cele bune...

PS Domnu' Savin, ce s-a întâmplat, că ştiu că, acum vreo două săptămâni, eraţi în cărţi să vă jucaţi meciul aniversar pe stadionul din Urziceni. E mai tare aroganţa asta cu "Ilie Oană"?

Cimitirul marilor speranţe

După ce s-au străduit luni de zile să-l convingă pe Marius Niculae să se întoarcă acasă (să câştigi o negociere la sânge cu scoţienii mi se pare fantastic!), dinamoviştii i-au repatriat şi pe Tamaş şi Mitea. Toţi umflaţi, ambalaţi frumos şi expediaţi peste hotare acum ceva ani, în schimbul unor sume importante, parţial impozitate de statul român şi aproape deloc întoarse în club, sub forma unor investiţii în lot sau infrastructură.
Iată-i acum pe bravii dinamovişti căliţi în lupte pe viaţă şi pe moarte de plictiseală în dueluri cu Bistriţa, Ceahlăul, FC Argeş sau Farul, cum se întorc ei acasă pentru că simt alb-roşu, nu pentru că joacă gri-cenuşiu şi nimeni nu-i mai vrea. Şi se întorc cu cozile pe sus, să pună umărul la câştigarea campionatului, calificarea în Champions League şi încă un transfer afară. Poate ultimul.
Nu contest, toţi trei au destule calităţi, dar nu şi suficiente. Problema e că n-au şi calitatea aia de a trata fotbalul serios şi, mai grav, nici n-au lăsat-o să-i contamineze în anii petrecuţi afară. S-au închis în ei şi-n cluburi. Iar despre Tamaş, lăudat de nea Mitică Dragomir că-i în primii cinci fundaşi din Europa, cred că a vorbit cel mai corect domnul Guy Roux: "Auxerre e prea aproape de Paris". Crede cineva că băieţii ăştia trei o să rupă iar norii, când din Ştefan cel Mare ajungi atât de repede în Bamboo?

Spor la treabă în continuare!

După un meci de poveste, în care a înscris aproape toată echipa, munca unor jucători de la FC Ploieşti, care n-au mai încăput în caseta tehnică la rubrica marcatori, ar putea trece neobservată. E foarte uşor să remarci simţul golului la Mihalache, eficienţa unui Gafiţa venit practic din afara lotului, continuitatea lui Claudiu Tudor sau că Georgian Păun poate să înscrie, dacă renunţă la driblingul ăla în plus şi dă la poartă. Se termină spaţiul şi se uită că forţa trupei antrenate, ba nu, pregătite (sună mai bine) de Vivi Răchită, stă în axul central, în coloana alcătuită din vertebre care, dacă s-ar mişca de la locul lor, ar face să sufere întreaga echipă.

Încep cu Rohat, care sâmbătă mi-a amintit de jocul perfect făcut de Rădoi contra Galatei. Imperial la cap, impecabil în a anticipa traiectorii şi manevre ofensive, a apărut la capătul centrărilor şi paselor trimise de adversari de parcă s-ar fi antrenat alături de ei un an de zile. În rol de vârf împins.

Şi celălalt "junior" al lui Vivi, căpitanul Vlad, a prins o nouă zi fastă în rolul de regista basso, denumire parcă inventată de italieni pentru a defini cât mai bine ce face Pirlo, dirijorul închizător de la Milan. Mi se pare că şeptarul creşte în evoluţii (sâmbătă a ţinut mijlocul închegat şi n-a mai permis ruptura aia dintre fundaşi şi atacanţi, care apare de obicei pe final de partidă) şi că treaba asta se datorează unei pregătiri fizice foarte bune. Nu întâmplător, la 6-0 şi prin minutul 80, Vlad făcea învăluiri ca un copil care vrea să-şi impresioneze antrenorul, la primul meci oficial.

În faţă, acolo de unde lumea aşteaptă doar goluri, Fane Ciobanu a demonstrat că jobul vârfului împins e ceva mai complex. El e omul care i-a ţinut ocupaţi pe fundaşii centrali, expunându-i pe cei laterali la numeroase dueluri unu la unu, el a scos primul galben pentru fundaşul Forexului ce avea să fie eliminat după pauză, el a creat culoarele pe care au urcat Cataramă, Liviu Mihai sau Păun şi a dat consistenţă unui joc ofensiv ce ar fi foarte uşor de anticipat dacă s-ar baza exclusiv pe baloanele aruncate obsesiv în spatele defensivei adverse.

El, Vlad şi Rohat sunt jucătorii fără de care mecanismul lui Răchită ar scârţâi serios. Ei muncesc fotbal. Ceilalţi îl joacă.