- Rui Duarte: fundaş dreapta. Stă bine în teren, e calm, nu pleacă la prima fentă. Îl ascultă mingea, dar urcă destul de rar, probabil pentru că nu se ştie încă suficient de bine cu coechipierii.
- Mihai Roman: mijlocaş dreapta. Viteză foarte bună, tehnică decentă, îşi atacă permanent adversarul direct şi-l pune în dificultate. Cam disperat, dar e destul de tinerel şi foarte neexperimentat, deci se explică.
CFR Cluj:
- Sixto Peralta: mijlocaş central. Cred că e singurul playmaker adevărat din Liga I, mai ales de când dinamovistul Adrian Cristea încearcă să dribleze şi să păcălească fotbalul pe una din benzile terenului. Pe lângă tehnică, vede excelent jocul şi e foarte altruist. Are dribling, şut şi, cu toate astea, deschide mereu jocul cu pase în profunzime. Stă bine fizic, mult mai bine decât atunci când a venit la Cluj. Un câştig enorm, merita aşteptat lunile astea. E cel mai bun "transfer" al campioanei. Steaua n-are aşa ceva, nici Dinamo şi nici Rapid. Îmi place Lazăr, dar nu e mijlocaş de creaţie.
Dinamo:
- Cosmin Moţi: fundaş central. N-are nevoie de prezentări, doar de puţin noroc, să se transfere ACUM afară. Sigur, norocul lui înseamnă ghinionul lui Dinamo, pentru că o apărare în care mai figurează, în sensul că fac figuraţie, alde Homei (fizic bun, tânăr, poate creşte) şi mai ales Lucian Goian, în timp ce Pulhac e prin jumatea adversă, cred că va fi devastată de plecarea lui Moţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu